VREMEA DE PAȘTE. Cum va fi vremea de Paște

VREMEA DE PAȘTE. Cum va fi vremea de Paște
Publicat: 10/04/2015, 17:38

VREMEA DE PAȘTE. ÎN ȚARĂ( sâmbătă): Vremea se va menține frumoasă, cu cerul mai mult seninși va continua să se încălzească, astfel că valorile termice diurne vor deveni mai ridicate decât cele normale pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade în Delta Dunării și 22 de grade în Dealurile de Vest și în sud-vestul Transilvaniei, iar cele minime se vor încadra între 1 și 11 grade, mai scăzute în zonele depresionare, până spre -5…-6 grade în cele ale Carpaților Orientali. Vântul va sufla slab până la moderat. Spre sfârșitul intervalului, izolat, în nordul și centrul țării și posibil în Subcarpații Getici se va produce brumă.

VREMEA DE PAȘTE. ÎN ȚARĂ(duminică): Vremea va fiîn generalfrumoasă și va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă.Vor fi uneleînnorări dar numai izolat va ploua slab, ziua în regiunile vestice și sud-vestice, iar noaptea, în cele nordice și centrale. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 23 de grade, iar cele minime se vor încadra între3 și 10 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat se va forma brumă, iar în zonele joase de relief vor fi condiții de ceață.

VREMEA DE PAȘTE. LA BUCUREȘTI(sâmbătă): Vremea se va menține frumoasă și va continua să se încălzească, astfel că valorile termice diurne vor deveni mai ridicate decât cele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade, mai scăzută în zona preorășenească până în jurul valorii de2 grade.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Șoferii, obligați să plătească. Banii pe care conducătorii auto nu erau pregătiți să-i achite
Stere, tatăl Simonei Halep, în lacrimi la Cluj. Momentul care l-a făcut să plângă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×